True or fake friendship?

marți, 9 martie 2010 16:41 Publicat de ·SaChan
Heh, halal moment mi-am ales să mă gândesc la astfel de lucruri, ţinând cont că nu prea pot gândi datorită oboselii. Ah, cred că starea mea se datorează schimbării anotimpurilor, pe lângă somnul insuficient pentru mine.
În fine, lăsând plângerile generale, să revin la frustrarea sub care am deschis subiectul prieteniei. Cred că se datorează faptului că am acceptat cu atâta uşurinţă provocarea lui nee'chan de a-i da ignore, pe care sincer nu l-am putut da, doar am ieşit...Iar asta pot spune că am făcut-o pur şi simplu din irascibilitate slabă, pe care o manifestam exact în acel moment. Oricum, într-un fel tot m-a deranjat replica cu "N-ai decât să-mi dai ignore" pentru că...m-am simţit la fel ca ceilalţi în faţa ei, lipsită de valoare, doar cineva cunoscut pe mess..iar eu credeam că avem o relaţie mai deosebită după câte ne-am spus, am făcut împreună, dar încep să pătrund în confuzie. Se poate ca amândouă să fim afectate de probleme personale, pentru că anumite lucruri s-au schimbat, ne ascultăm una pe alta, nu spun că nu, dar sunt singura care se mai implică într-un mod mai profund, cel puţin asta simt eu. Ehm, eu cum nu mă pot numi tocmai o persoană normală nu trebuie să mă mir de toate aceste "simţiri" ce sper să fie false. Plus că, nu am ascultat încă partea ei, astfel că o dramă pornită de mine acum ar fi în van, şi aş ajunge la umilire. Acum trebuie doar să aştept..şi voi vedea ce va urma să se întâmple, dacă după o singură chestie de genul se duce totul de râpă, înseamnă că într-adevăr nu era o prietenie făcută să dăinuie. Deşi, a trecut peste încercări şi mai grele, lacrimi, nervi şi etc. [Nu plănuiesc să ofer chiar toate detaliile pe blog.] Ah, poate tocmai aceste încercări să o fi slăbit, iar acum să fie mai uşor de rupt legătura, totuşi, în mod normal se spune că îngreunăţile trecute cu bine de două sau mai multe persoane le întăresc legătură, nicidecum invers.
Într-adevăr mă torturez singură cu problema asta, şi probabil numai eu. :]]
Să încep să definesc prietenia ar fi cam...aiurea, pentru că toată lumea o ştie una şi bună: Prietenia e:
~un sentiment minunat
~când ai pe cineva alături
~în momentele grele o persoană pe care te bazezi
~sau...pur şi simplu cineva cu care ai lucruri în comun şi îţi petreci timpul.
Ok, probabil mai sunt, şi asta e sigur, dar nu-mi vin mie în cap acum..În fine, cu prima sunt de acord, doar că, ar trebui să fie prietenie adevărată pentru a fi într-adevăr un sentiment minunat. Ultimul exemplu se referă doar la amiciţie, ce mulţi încep să o confunde cu prietenia, strigând în stângă şi în dreapta despre aşa-zişi lor "BFF", dar de fapt, ei ştiu despre acele persoane doar lucruri de suprafaţă, superficiale, nimic profund. Asta e lumea, naivă în multe privinţe, dar totuşi, UN prieten adevărat vei găsi în toată viaţa asta. Iar eu cred că l-am găsit, dar să vedem şi "ce ne e scris" pe mai departe.
Hm, o persoană care e capabilă să deosebească prietenii falşi de cei adevăraţi, şi să ştie să aprecieze corect, aceea se poate numi o persoană norocoasă, deoarece va găsi sprijin exact atunci când va avea nevoie, şi va avea întotdeauna pe cineva acolo pentru el/ea. [Astea or fi valabile şi în cazul iubirii, dar eu nu am de gând să discut despre aşa ceva..]
 

0 Response to "True or fake friendship?"

Trimiteți un comentariu